Trecut. Şi nimic mai mult. Sau poate...
Când soarele răsare din nou, nu mă gândesc decât la ce va mai urma. Las totul în urmă. Chiar nu ar mai avea sens să port toată povara după mine. Oricum remuşcările nu mă chinuie, iar amintirea nu ar fi decât o modalitate de trecere a timpului. Sau poate că nu. De ce să calc pe amintirile, care au însemnat ceva odată? Amintirile mele işi au un loc în fiinţa mea. Lasă-le acolo, va mai fi nevoie de ele cândva...
Îmi amintesc şi acum de prima prietenie legată. O amintire frumosă. Acum va fi uitată... E doar un alt simplu şi obişnuit lucru.
Prima mea notă de 8, la geografie, în clasa a cincea. Am fost destul de nepăsătoare. Şi acum sunt. e doar un 8. Pe lângă alte grămezi de 10...
Şi acum stau să mă gândesc la prima sticlă de bere consumată. Austriacă. A fost bun. Bună*
Primul băiat de care mi-a plăcut vreo 4 ani la rând. Acum e un simplu coleg... Colegul meu.
Dacă aş scrie: primele cuvinte sau primii paşi, ar fi o minciună. Nu-mi amintesc asta, deşi cred că ar fi o plăcere.
Primul sărut?! Nu se spune.
Ăăă...când m-a scos mama din a ei burtă?!
O amintire neplăcută este ziua în care mama s-a hotărât să mă înscrie la o şcoală. În anul 2004, o zi cu soare, de altfel, eu am pornit pe potecuţă spre casa bunicuţei. Lupul cel rău m-a mâncat şi am ajuns în infern. Mai nou am aflat că aia e şcoala mea. Bucuraţi-vă, că nu-s singura mâncată de lup.
Când soarele răsare din nou, nu mă gândesc decât la ce va mai urma. Las totul în urmă. Chiar nu ar mai avea sens să port toată povara după mine. Oricum remuşcările nu mă chinuie, iar amintirea nu ar fi decât o modalitate de trecere a timpului. Sau poate că nu. De ce să calc pe amintirile, care au însemnat ceva odată? Amintirile mele işi au un loc în fiinţa mea. Lasă-le acolo, va mai fi nevoie de ele cândva...
Îmi amintesc şi acum de prima prietenie legată. O amintire frumosă. Acum va fi uitată... E doar un alt simplu şi obişnuit lucru.
Prima mea notă de 8, la geografie, în clasa a cincea. Am fost destul de nepăsătoare. Şi acum sunt. e doar un 8. Pe lângă alte grămezi de 10...
Şi acum stau să mă gândesc la prima sticlă de bere consumată. Austriacă. A fost bun. Bună*
Primul băiat de care mi-a plăcut vreo 4 ani la rând. Acum e un simplu coleg... Colegul meu.
Dacă aş scrie: primele cuvinte sau primii paşi, ar fi o minciună. Nu-mi amintesc asta, deşi cred că ar fi o plăcere.
Primul sărut?! Nu se spune.
Ăăă...când m-a scos mama din a ei burtă?!
O amintire neplăcută este ziua în care mama s-a hotărât să mă înscrie la o şcoală. În anul 2004, o zi cu soare, de altfel, eu am pornit pe potecuţă spre casa bunicuţei. Lupul cel rău m-a mâncat şi am ajuns în infern. Mai nou am aflat că aia e şcoala mea. Bucuraţi-vă, că nu-s singura mâncată de lup.
Până la urmă, amintirile sunt o parte din mine. Iar eu sunt o parte din lume.
May 4, 2010 12:09 PM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu