De ce nu îmi arăt enervarea?

   ENERVÁRE, enervări, s. f. Acțiunea de a (se) enerva și rezultatul ei; tensiune nervoasă caracterizată prin neliniște, nerăbdare, agitație, iritare, înfuriere. – V. enerva. 
Sursa: DEX '98 (1998) 
   Bine, definiția e asta de sus.    Oamenii se enervează, în general, pentru că:

• alți oameni spun chestii tâmpite/fără sens/stupide/prostești la adresa persoanei respective; 
• alți oameni spun chestii tâmpite/fără sens/stupide/prostești...în general...și le mai și repetă de 1234567890 ori;
• alti oameni fac lucruri tâmpite, tampite, tâmpite și cred că așa e cel mai bine;
• pur și simplu persoanei respective nu-i reușește un lucru. 

Mai sunt multe puncte de-astea, dar cred eu că cele de mai sus sunt cel mai des întâlnite. Spre exemplu, ieri îmi plimbam câinele pe-afară. Mă vede o persoană și mă întreabă: -Ai câine? -Noo, l-am închiriat că n-am ce face și am zis să plimb un câine. -Da.
Sau citesc dintr-o carte și deodată: -Hei, citești? -Ă, nu, mă uit cum dansează literele pe pagină. -Da.
La supermarket: -Vă putem ajuta cu ceva? -Da, m-ar interesa un avion privat cu piscină. -Nu, vă anunț dacă am nevoie de ajutor.
La școală, *domnul/doamna profesoară*:

• -Să vă dau temă? -Nu. -Ba da, notați ahdksiofvdbnsydfishfs. -DA DE CE NE MAI ÎNTREBI DACĂ TOT NE DAI TEMĂ?
• -Cine mai vorbește acolo? -În clipa asta tu ești singurul care vorbește.

Mi s-a întâmplat acum câțiva ani să mă întrebe un coleg, într-o sâmbătă: -Ce ați făcut azi la școală? -Bă, cât de incapabil psihic trebuie să fii ca să întrebi ce am făcut azi, sâmbătă, la școală?
Anul ăsta am intrat la liceu și mai toată lumea mă întreabă: -Și? Ce planuri ai de acum? -O, știi tu, o să cresc trei pui de panteră roz.
Acum ceva timp am fost în mall să-mi caut rochie de banchet, evident cabinele full, iar o femeie în vârstă cred că proba 2974693044378 de rochii pentru nu știu ce nuntă și nu o găsea pe cea potrivită. Paradoxal, vânzătoarea îi zicea cât de bine îi stă fiecare rochie și că merită cumpărate că o prind de minune. Tu, dragă vânzătoare, tacă-ți gura că taci bine, iar tu, femeie nehotărâtă, ARĂȚI CA O CĂMILĂ UMFLATĂ CU POMPA ÎN TOATE ROCHIILE, AȘA CĂ IA-O PE CARE O FI, CĂ TOT DRACU ĂLA E ȘI MARȘ AFARĂ DIN CABINĂ. 
La metrou: -Mă scuzați, știți cum se ajunge la Unirii? -Nu, îmi pare rău. -Dar știți pe care parte să aștept? -Mmm, nu chiar. -Uff, am întrebat destulă lume și n-a știut nimeni să mă îndrume. -Dumnezeule Mare, cum ne-am sincronizat noi așa? Ți-am zis o dată și frumos că NU ȘTIU! Btw, belește-ți ochii la harta care e EXACT în fața ta și abia dup-aia spune că te-ai interesat peste tot. -La hartă v-ați uitat? -O, nu, mulțumesc! -Na, ți-am dovedit că ești și proa...neatentă :D
Unghiile mele sunt destul de lungi și lumea are impresia de multe ori că-s false: -Unghiile sunt cu gel? -Sunt cu ciment chiar! -Nu, sunt reale.
   Să concluzionez, de ce să încep cu vorbe de-astea de fiecare dată când mă enervez? N-are noimă, pentru că mai știi dacă interlocutorul tău înțelege sau nu poanta? Așa întrebări, așa gândire. :D