Coca-Cola: Pentru ca ne place.

 by Hermione.

Ne place sa mancam, sa bem, sa ne uitam la tv, sa stam pe mess, sa ne cumparam haine, sa citim, sa mancam, sa bem, sa ne uitam la tv, sa stam pe mess, sa ne cumparam haine, sa citim, sa mancam...si sa bem COLA. :>

COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA

COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA
COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA COLA

Hai sa dam mesaje stupide pe mess. Daca nu trimiti mesajul la cel putin 1234567890 oameni din lista ta, vei avea sufletul gol precum curul, iar inima precum sufletul. Iar la miezul noptii iti va muri familia, iar tu vei ramane fara cele 3 picioare [pardon, 2 picioare].
Bun. Pai eu nu trimit niciodata mesajele mai departe. Si ce? Asta inseamna ca am ramas neiubita de vreo 100 de ani, iar mama mi-a murit de cel putin 34 de ori. Si acum ca de-a-naibii nu prea trimit mesaje d-astea, pentru ca sunt stupide, poate ajung sa fac mia la inmormantari.

Hermione. [ciudat, nu prea ma semnez]

Jun 9, 2010 11:35 AM

Excursie

by Hermione.

Sâmbătă, 29.05.2010, am fost în excursie cu Basa [profa de geografie]. La Târgovişte, Mateiaş, biserici...Nu voi sta să înşir tooooot, numai câteva lucruri din întreaga peripeţie, care m-au înduplecat să scriu acest post.
Ajungând la o biserică unde era o icoană făcătoare de minuni, întâlnim cerşetori. Băi, dar nu d-ăia: "Hai dă şi mie, dă şi mie" şi apoi gata. D-ăia care se luau după tine cu "hai dă şi mie hai dă, dă" şi nu te mai lăsau în pace. Într-un final nişte fetiţe vin şi le zic unor băieţi: "hai dă şi mie că ştiu că ai." Reacţia unuia: "Îţi dau 10 lei, ne faci un strepteasse?".
Înainte de asta, am vizitat Turnul Chindia. A fost drăguţ, până să urc acolo în vârf, unde era o agitaţie permanentă cu tâmpiţi care se urcau pe balustradele alea, gen "hai, fă şi mie o poză". Loredana cred că a suferit constant de claustrofobie pe scările alea înguste, unde iar se opreau unii, gen "fă o poză şi la mine".
Mergând spre grădina zoologică din Târgovişte, venea ploaia. Dar profa ne-a lăsat să mergem în grădină, că ce-o durea pe ea! Şi ne-a prins potopul. Eu fleaşcă, Lori semifleaşcă. Maimuţele începuseră să facă în toate felurile, ca toţi dracii pe garduri [era doar o maimuţă, mă scuzaţi]. Apoi am început să-i înjur pe toţi de toate mamele si toţi taţii, că mi se udaseră până şi şosetele. Revenind la autocar, sau mai bine zis autocarul la noi, pe ultima sută de metri ne-am împrietenit cu toţi ceilalţi. Am început să vorbim de dirigu, de alţi profesori sau colegi. La sfârşit, după ce am râs o groază şi am uitat că din mine defapt poţi să scurgi litri de apă, un băiat [repetentul clasei ăleia] mi-a zis: "fata, eşti drăguţă". Păcat. El nu era.

Asta a fost. Dar cu toate astea, a fost genial. Şi mai vreau. Biiiiiiis!

Final.

Titlul spune tot

by Hermione.

Am citit acum câteva zile, în legătură cu blogurile, că titlul e foarte important. Dacă nu ai un titlu expresiv şi atractiv, atunci nici conţinutul postării nu va avea savoare. Titlul spune tot! Ce naiba spune? Nemurirea sufletului? Păi atunci rămâneţi voi cu titluri gândite ani în şir, că eu dau ce titluri vreau postărilor mele, pentru că e BLOGUL MEU! Buuuuun. N-am mai scris de muuuuuult timp. Mai exact de sâmbătă [15.05.2010]. S-au întâmplat o groază de chestii, dar pentru că mi-e lene să scriu atâta, o să sintetizez. Miercuri a fost ziua şcolii [19.05.2010]. N-am făcut ore. Am rămas cu o zi mai proşti decât eram. Revenind la School Day, au dat ăia concertul, dar am ajuns mai târziu şi am prins sfârşitul. Eu şi cu Rawr am mers la biologie să vedem filme [nu vă gândiţi la altele, vă rog]. Am văzut chestii cu reciful de corali şi ce plictiseală 40 de minute, 15 copii în sală. După ce [Doamne ajută!] s-a terminat filmul, s-a mărit gaşca cu încă 3, şi am decis să plecăm. O tanti a venit şi ne-a zis clar să megem în clasa X. Acolo era o tipă care vorbea despre facultăţi din Marea Britanie. Deci...noi ce căutam acolo?!?! În fine. Spre mirarea [sau mai bine zis, crăcănarea de râs] a noastră, au venit şi copiii citiţi. Apoi au început ăia să orăcăie ceva pe acolo şiiiiiii....şiiiiii...ne-am plictisit, am plecat şi ne-am dus în parc. Apooooooi a venit Rawr la mine. A venit Rawreeeel =x.

Luni, 17.05.2010, la ora de opţional, am discutat despre deşeuri. Mizerie, resturi, căcate de-astea. "Mai ştie cineva şi alt sinonim al cuvântului deşeu?" întreabă d...dra...draga de profă. Hăă?! Răspunsul unuia:"România". Hmm, să ştii, băiete, că te apropii de realitate. Păcat. Nu România noastră e de vină. Poate ăia care locuiesc în ea.

Pe data de 20.05.2010, asta însemnând o zi de joi, m-am tâmpit la greu. Am ieşit non-stop pe afară în pauze, fără Loredana. Nici tema la mate nu mi-am făcut-o, ba chiar mi-a rezolvat-o un băiat de la 6b pe care nici nu-l cunosc, însă mă doare-n paişpe. Mă durea în cinşpe dacă a rezolvat-o cum trebuie, iar în şaişpe să mă uit eu peste ea. Revenind la tâmpenia mea din pauze, am aflat că majoritatea baieţilor...d..dră..dră...drăgu..ţi... din şcoală, sunt în reţeaua mobilă orange a.k.a. oringi sau olingi [dacă te-ai prins, dacă nu, nu-ţi mai freca sărmanul neuron incapabil]. M-am convins când am trecut pe lângă cineva, şi în surdină s-a auzit "şi eu sunt pe orange". Venind înapoi în mica şi dezordonata mea clasă plină cu...copii, mare mi-a fost...benoclarea când l-am văzut pe gay-ul blond cu geaca mea pe el. Apoi cu gecile celorlalţi. Apoi am rămas stupefiată când ăştia au chiulit de la mate, rămânând doar 6 copii, printre care şi eu, copil cuminte ce sunt!

...And justice for all şi degeţelul opozabil.

by Hermione.

În legătură cu postul precedent: rodul nervilor. Buuuun. Ieri 12.05. 2010, care nu e doisprezece, doişpe [blahhh], ci DOUĂsprezece, a fost o zi...ca oricare alta. A fost teza aia căcată rău la clasele a opta, şi căcăţeii mai mici au fost nevoiţi să intre la 16 fără un sfert. Rămăsesem blocată la ziua de marţi, 11.05.2010, ziuă în care am învăţat despre maimuţe antropoide, la biologie. Şi oamenii NU SE TRAG DIN MAIMUŢE, cică. Ţ-apă! Profesoara a adus ca subiect degeţelul opozabil. Sau degetul mare de la nivelul mâinii. A început să mişte degetul ăsta aducându-l la acelaşi plan cu celelalte 4, apoi din nou în poziţia din care a pornit. Am observat că şi colegele din stânga mea îşi mişcă degetul. Apoi m-am uitat şi în spate: acelaşi lucru. Apoi am mişcat şi eu de vreo două ori degetul opozabil, până când ajunsese toată clasa plus profesoara să facă schema degeţelului opozabil. Pun pariu că asta faci şi tu acum, dar... mă rog. Devenisem nişte copii suferinzi de sindromul "Coca-Cola", făcând un salut extraterestru. Revenind la ziua de miercuri, a fost cam nasol. Pauză de 5 minute, de n-ai timp nici scările să le cobori, d-apăi să te mai duci şi afară, până în fundul şcolii, să mai stai şi acolo încă vr-o 5 minute. În fine, s-au nimerit şi profesori întregi la cap, nene, care au venit cu vr-o 10 minute după ce s-a sunat. Mă rog, zi naşpa. Iarăşi nedormită de decenii.

P.S....să nu uităm degeţelul opozabil!

May 13, 2010 10:53 AM

Intr-o zi nasoala

by Hermione.

Nu folosesc diacritice nici azi. Mi-am amintit insa de ziua de vineri [7.05.2010]. Zilele de vineri sunt nasoale prin definitie. Si scurte. A, si apoi vine sfarsitul de saptamana.



Un lucru dragut, insa, m-a marcat oarecum. Eram cam in prima pauza [sau a doua]. Eu si cu Loredana ne-am gandit sa mergem pe-afara. Si cum mergeam noi de-a lungul culoarului, am vazut o fata si un baiat care se imbratisau de zor. Se vedea ca se iubesc. Eram atat de ocupata sa observ dragostea lor si sarutul care a urmat, incat n-am mai fost atenta la ce si-au spus. Reactia Loredanei: "Ti-ai dat seama ca ala a intrebat-o daca vrea sa fie cu el, nu?". Pe bune daca mi-am dat seama. Ma rog, iesisem noi si nu stiu de ce, mai toata scoala era afara. Se stransesera buluc toti p-afara. Chiar si la locul nostru. Si ne-am asezat pe garduletul de langa poarta. Ciudat! O vad pe tipa aia indragostita cum ii zicea ceva alteia. Apoi ambele si-au pus mana la gura si au inceput sa tipe, de genul: "Aaa, nu pot sa creeeeed!". Reactia mea catre Lori: "Si acum aia i-a zis aleilalte ca ala a cerut-o".

In fine, ziua a fost naspa. Pentru unii a fost cea mai mistoaca zi, iar pentru altii, o zi obisnuita.

May 9, 2010 1:12 PM

Ce inseamnă o amintire...

by Hermione.

Trecut. Şi nimic mai mult. Sau poate...



Când soarele răsare din nou, nu mă gândesc decât la ce va mai urma. Las totul în urmă. Chiar nu ar mai avea sens să port toată povara după mine. Oricum remuşcările nu mă chinuie, iar amintirea nu ar fi decât o modalitate de trecere a timpului. Sau poate că nu. De ce să calc pe amintirile, care au însemnat ceva odată? Amintirile mele işi au un loc în fiinţa mea. Lasă-le acolo, va mai fi nevoie de ele cândva...



Îmi amintesc şi acum de prima prietenie legată. O amintire frumosă. Acum va fi uitată... E doar un alt simplu şi obişnuit lucru.



Prima mea notă de 8, la geografie, în clasa a cincea. Am fost destul de nepăsătoare. Şi acum sunt. e doar un 8. Pe lângă alte grămezi de 10...



Şi acum stau să mă gândesc la prima sticlă de bere consumată. Austriacă. A fost bun. Bună*



Primul băiat de care mi-a plăcut vreo 4 ani la rând. Acum e un simplu coleg... Colegul meu.



Dacă aş scrie: primele cuvinte sau primii paşi, ar fi o minciună. Nu-mi amintesc asta, deşi cred că ar fi o plăcere.



Primul sărut?! Nu se spune.



Ăăă...când m-a scos mama din a ei burtă?!



O amintire neplăcută este ziua în care mama s-a hotărât să mă înscrie la o şcoală. În anul 2004, o zi cu soare, de altfel, eu am pornit pe potecuţă spre casa bunicuţei. Lupul cel rău m-a mâncat şi am ajuns în infern. Mai nou am aflat că aia e şcoala mea. Bucuraţi-vă, că nu-s singura mâncată de lup.

Până la urmă, amintirile sunt o parte din mine. Iar eu sunt o parte din lume.

May 4, 2010 12:09 PM

Sete de viață

by Hermione.

Azi m-am trezit cu o puternică durere de cap. Cam pe la 7 jumate eram în picioare. Fiind un pic ră(tă)cită, am luat o paracetamoală. Apoi mi-am făcut un capuccino, pentru linştea mea sufletească.

Nici nu ştiu ce o să fac azi. A ba ştiu! O să merg la şcoală şi o să rătăcesc pe acolo ca de obicei. În zilnica mea rutină, fără nicio schimbare. Mă roade lenea. Ce-ar fi să stau azi acasă? Neaaah. Mai bine plec. Mai ies, măcar. Ajung la şcoală şi mai stau la o taină cu unii, cu alţii. Mai observ şi eu lumea. LUMEAAA! Îmi amintesc şi acum cuvintele pedagoagei de limba română: "Băieţi vă trebuie în loc să învăţaţi!". M-au atins la sufleţel. Whatever. Cică pe la 19 mai e ziua şcolii. Prea mărita noastră şcoală. Locul unde visele devin realitate, iar tortura din ce în ce mai aprigă. Ce-om mai face şi atunci, naiba ştie. Stăm ca proştii să ne cânte nişte oameni, apoi revenim în clasă. Şi la teme de casă. Iar îmi amintesc vorebele profesoarei de română: "De ziua şcolii veniţi la şcoală ca să învăţaţi!". Iar m-am emoţionat, iar nu mai dorm noaptea 3 săptămâni. 

Ia, să beau o Coca-Cola, poate îmi dă mai multă energie. Că de-aia zice la reclamă "Sete de viaţă". Îmi place mult chestia asta negricioasă.

A trecut o groază de timp. Mai am doar 2 ore până o să plec la şcoală. Încă mă mai gândesc ce-o să se întâmple. Defapt sunt sigură că la ora de engleză, teacher mă ia la întrebări pentru ieşirea mea pe scara profesorilor. Dă-o dracului de idioată. Că s-or găsi mai multe ca ea. Ardeţi-o pe rug! Satanaaa!

Mă tot gândeam la el nino care m-a înduioşat la corazon. Nici nu ştiu sigur dacă îmi mai place. Nu contează. Anyway, nobody is perfect for someone like me. Şi narcisismul îşi reintră în drepturi. Nu mă caracterizează, dar am şi eu momentele mele. Oricine care are o vieţulică socială are asemenea momente. Presupun.

Acum mi-am amintit de ziua de ieri. Mă plimbam cu someone pe afară. Un tip miştoc la orizont, cu un BMX miştoc şi cu un păr miştoc vine din sens opus. 10 secunde. Gata. N-o să-l mai văd never ever. Mai bine.

Încă mă mai gândesc ce-aş putea să mai născocesc pe aici. Încă mă mai chinuie gândul că azi o să fie aceeaşi zi monotonă din acest căcăţel. A, ba nu. Am şi câţiva prieteni. Pe ici, pe colo. Încerc să fiu poetică. Oare ce aş putea pălăvrăgi? O umbră care-mi acoperă gândurile întunecate se retrage cu venirea zorilor. Aceeaşi melancolie rămâne în adâncurile mele. Gândesc profund. Mă adâncesc pe zi ce trece. N-am să las viaţa să treacă pe lângă mine fără pic remuşcare. Lasă, vine şi ziua de mâine...

May 3, 2010 10:48 AM